La cea de-a XII-a ediție a Galei United Way România, oameni și organizații care sprijină persoane aflate în dificultate au fost răsplătiți pentru rezultatele remarcabile din ultimul an, obținute prin implicarea în proiectele Fundației United Way România. Evenimentul a avut loc joi, pe 23 martie, la Le Château, în București, sub sloganul Schimbă o viață. Transformă o comunitate., și a numărat aproximativ 200 de participanți, reprezentanți ai sectorului privat, public și non-profit.
Anul acesta au fost acordate 83 de premii unui număr de 20 companii, 34 donatori individuali cu contribuții individuale de peste 1.000 USD și 10.000 USD, 21 voluntari și fundraiseri din rândul angajaților din companiile partenere și din rândul persoanelor publice, precum și 5 specialiști în educație, cadre didactice și inspectori școlari. Distincțiile acordate au vizat implicarea în programe de educație, integrare socio-economică și sănătate, dezvoltate de United Way în București și în țară.
“La cea de-a douăsprezecea ediție a Galei United Way, vrem să reamintim tuturor că un simplu gest poate schimba în mai bine viața cuiva și, implicit, comunitatea în care trăim. Fiecare dintre noi poate face mici gesturi de bunătate sau adevărate acte de dăruire. Disparate, ele înseamnă empatie și ajutor punctual. Dar aduse împreună, într-un sprijin coerent, organizat, pe care comunitatea îl oferă grupurilor vulnerabile, ele înseamnă transformare. Puterea de a transforma în bine nu doar o viață, ci o comunitate întreagă și generații viitoare care se bucură de un fond social mai stabil și mai sănătos.” a declarat Cristina Damian, Director Executiv al Fundației United Way România.
Seara a fost deschisă de premiile acordate membrilor Societății filantropice Alexis de Tocqueville din România: Valeria și Steven van Groningen, Peter Weiss, Marian Dinu, Lidia și Dan Fati, Ioana Hațegan, Daniela și Șerban Toader, Călin Avram și Andrei Pogonaru. Fiecare contribuție, în valoare de peste 10.000 USD pe an, susține 34 de copii din familii sărace (o clasă de elevi) să meargă un an de zile la școală. Alți 27 de donatori majori (Leadership Givers) au fost premiați pentru contribuții individuale aduse programelor United Way, fiecare în valoare de 1.000 EUR: Alexandra și Matei Florea, Andreea Antonescu, Aura Giurcăneanu, Bob de Man, Bogdan Bibicu, Cătălin Stratulat, Ciprian Lăduncă, Cristian Popescu, Cristina Grigorescu, Felix Daniliuc, Florin Lincaru, Ileana Farmache, Irina Kubinschi, Kannan Venugopal, Mădălina Racovițan, Mihai Daniel Oprea, Mihai Tudor, Monica Udrescu, Ovidiu Șandor, Radu Florescu, Raluca Soare, Ramona Jurubița, Ștefania Eugenia Popp, Victor Geus, Vikram Dixit și Vladimir Kalinov.
Metropolitan Life, Raiffeisen Bank, Profi, Genpact, Raiffeisen Asset Management, OMV Petrom, Accenture, Synevo, GSK, Lenovo, DLA Piper, Fundația Balul Vienez de la Timișoara, Raiffeisen Leasing, Centrade, Deloitte, Dacris, Fundația Hațegan, AROBS, DLA Piper, Cetelem sunt partenerii distinși cu premii pentru susținerea extraordinară, sub formă de donații și voluntariat.
21 de voluntari (angajați din companiile partenere, persoane publice, bloggeri și jurnaliști) au fost și ei recompensați pentru activitatea pro-bono de anul trecut: de la fundraising pentru proiecte de educație, la activități de tutorat pentru copii și ateliere de dezvoltare a abilităților pentru foști oameni ai străzii, toți și-au dedicat din timpul personal pentru a îmbunătăți condițiile de trai ale persoanelor aflate în dificultate.
În incheiere, Gala a acordat recunoaștere și celor mai bune inițiative dintre cele 55 de proiecte de educație, integrare socio-economică și sănătate pe care United Way România le susține prin programele sale. Premiile speciale au mers către Școala Rut, proiect implementat în cartierul Ferentari din București de către Fundația Providența, Organizația Umanitară Concordia și Fundația Dezvoltarea Popoarelor (filiala din Cluj).
În 2016, contribuția sub formă de donații și voluntariat a peste 3.000 de donatori individuali, 36 de donatori majori, 70 de companii, precum și a celor peste 1.000 de voluntari, a permis Fundației United Way România sa susțină proiectele a 55 de organizații și inițiative non-profit, îmbunătățind astfel condițiile de viață pentru peste 10.500 de persoane dezavantajate: copii, tineri, părinţi şi vârstnici. Astfel, peste 7.000 de copii din medii dezavantajate au fost sprijiniți să își continue studiile și să nu abandoneze școala, peste 1.400 de tineri și adulți în dificultate (tineri provenind din centre de zi sau de plasament, persoane care locuiesc în stradă, mame singure, persoane cu dizabilități, părinți și tineri din familii sărace) au fost ajutați să se integreze social și profesional. Peste 2.000 de copii, adulți și vârstnici au primit îngrijiri sociale și medicale necesare unui trai decent.
Gala United Way România este un eveniment cu o tradiție de 12 ani, dedicat atât persoanelor individuale, cât și companiilor, instituțiilor și organizațiilor non-profit care contribuie la misiunea United Way în România: aceea de a îmbunătăți calitatea vieții în comunitate, prin încurajarea donațiilor individuale, corporatiste și a voluntariatului.
Evenimentul a fost prezentat de Stela Popa și Mihai Melinescu (Televiziunea Română) și s-a bucurat de prezența E.S. Hans Klemm, Ambasadorul SUA în România și E.S. François Saint-Paul, Ambasadorul Franței în România.
Printre invitații speciali ai Galei s-a numărat și Tedy Necula, regizor de film inspiraţional, cu un portofoliu de peste 40 de campanii şi filme documentare având ca subiect persoane din grupuri vulnerabile (copii din centre de plasament, persoane cu dizabilități) și comunități din zonele de risc.
Mai multe imagini de la eveniment sunt disponibile aici.
Organizarea Galei a fost posibilă cu sprijinul partenerilor: