În contextul unei rate a șomajului de 18,3% în rândul tinerilor cu vârste între 15-24 de ani, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică în anul 2017 și ca răspuns la clivajul tot mai pronunțat dintre educația formală și cerințelei pieței muncii, Fundația United Way și Citi Foundation au implementat programul YEEI Antreprenoriat la puterea tinerilor, între 2018 – 2019.

Programul, desfășurat în România și Ungaria, are o abordare integrată, susținând pregătirea în carieră a 60 de elevi din liceele tehnologice din București, majoritatea provenind din medii dezavantajate. Stuctura programului conține module de educație financiară, dezvoltare personală și stagii de practică, combinând o curriculă teoretică, orientată către aptitudinile înnăscute și dobândite ale tinerilor, cu experiența practică în mediul de afaceri. În România, programul a fost dezvoltat în colaborare cu Asociația ROI.

Cu misiunea de a completa programa teoretică din liceu cu cerințele pieței muncii actuale, programul YEEI s-a axat pe dezvoltarea abilităților socio-emoționale necesare tinerilor pentru a avea acces pe piața muncii, precum și pe dezvoltarea spiritului antreprenorial al elevilor, prin activități de training, coaching și mentoring. Pe parcursul etapelor programului, elevii de liceu au avut ocazia să învețe, de la profesioniștii Citi România, mentori și traineri, ce înseamnă dezvoltarea unei afaceri și cum se desfășoară procesul de angajare: care sunt abilitățile necesare pentru obținerea unui loc de muncă, cum se dezvoltă și se implementează un plan de afaceri, cum se atrag investitori și fonduri și cum se gestionează un start-up. Cei mai implicați studenți au beneficiat de burse și activități de job shadowing în cadrul companiilor Citi și Kruk.

,,Citi și Citi Foundation se concentrează asupra pregătirii tinerilor de azi, pentru ca aceștia să devină o generație râvnită de viitorii angajatori. Programul YEEI face parte dintr-o inițiativă globală, denumită Pathways to Progress, prin care investim în programe care ajută tinerii cu vârste între 16-24 de ani să își îndeplinească obiectivele legate de carieră și autonomie financiară și să identifice profesii potrivite pentru ei. Suntem bucuroși pentru că, prin acest parteneriat regional, cu o organizație puternică, precum United Way, am putut vedea tineri dezvoltându-se și făcând progrese în atingerea scopurilor pe care și le-au propus, cu ajutorul mentorilor Citi”, a spus Ivan Vrhel, General Manager and Head of Commercial Bank, Citi Romania. 

,,Prin acest proiect ne-am dorit să încurajăm tinerii dezavantajați să gândească singuri, să își urmeze visurile și să ajungă cât de departe se poate, din punct de vedere profesional. Orice domeniu de activitate vor alege în viitor, au nevoie de anumite calități și cunoștințe de bază, pe care le urmărește orice angajator. Și, pentru că un astfel de program nu putea fi realizat fără finanțatori, dorim să mulțumim partenerilor noștri de la Citi Foundation, care au crezut în acest program regional, implementat, de asemenea, și de colegii noștri din Ungaria”, a declarat Cristina Damian, Executive Director, United Way Romania.

Trebuie să ai încredere în tine ca să poți să faci orice. Ăsta e gândul care mi-a rămas în minte”, a spus Raluca, o elevă care a făcut parte din programul YEEI.

În cadrul programului, tinerii au avut și o probă practică, prin care au identificat oportunități de afaceri creative și au creat planuri de afaceri care să le susțină. Proiectele dezvoltate de elevi în programul YEEI sunt următoarele:

  1. Satul educației non-formale – Organizare de tabere pentru copii cu ateliere de educație non-formală la munte.
  2. Suvenir de Snagov – confecționarea de suveniruri handmade, pentru promovarea turismului din zona Snagov.
  3. BUCS – bar de băuturi naturale în școli, care să ajute tinerii să se concentreze.
  4. SuperNova – îmbunătățirea site-ului și revistei liceului, pentru a le promova în cadrul comunității.
  5. Academia Talentelor – ateliere artistice pentru copii, concerte și evenimente.
  6. Hipsteligent – încurajarea cititului prin vânzarea de tricouri, fiecare comandă venind cu o carte gratuită.
  7. GRAI – abordarea temei discriminării etnice prin organizarea unei piese de teatru pe această temă.
  8. Good Brain – Ateliere de dezvoltare personală pentru a îmbunătăți comunicarea dintre elevi și profesori.
  9. Wood Land – Realizarea de obiecte ornamentale/mobilier fabricate din lemn.
  10. Professional LC Events – Organizare de evenimente pentru firme și persoane fizice.
  11. Festivalul Tineretului Snagov – Organizarea unor activități de teatru, cursuri de psihologie și muzică în Snagov.
  12. The Five – Realizarea de brățari handmade, care vor fi vândute cu scop caritabil, în favoarea copiilor săraci.
  13. Good Brain Kit – Implementarea unor kit-uri ce conțin materiale didactice care să îi ajute pe elevi să învețe mai ușor și mai rapid.