La câteva zile după Giving Tuesday – ziua generozității, sărbătorită și în România pe 3 decembrie 2019 – am vrut să aflăm cum s-a văzut această nouă mișcare prin ochii unui fundraiser de profesie. De aceea i-am pus câteva întrebări lui Laszlo Bodor, membru fondator al Asociației Envision, ONG care crea în urmă cu 5 ani platforma Galantom și care este, din 2017, reprezentantul local al mișcării globale Giving Tuesday.

United Way România: Cum ai resimțit anul acesta mișcarea Giving Tuesday în România? A fost vreo diferență față de 2017 și 2018?

Laszlo Bodor: Anul acesta Giving Tuesday a reușit să mă surprindă într-un mod foarte plăcut. Am simțit cum campania noastră a ajuns la mult mai mulți oameni față de anii precedenți, atât persoane fizice, cât și ONG-uri și companii, iar oamenii au rezonat foarte bine cu mesajul nostru #puneinimă de Giving Tuesday. A crescut atât numărul de inițiative înscrise pe site, cât și calitatea lor, am avut o prezență mult mai vizibilă în media și am primit multe încurajări pentru a continua demersul de promovare a mișcării în România.

Ce înseamnă pentru tine, ca fundraiser, ziua de Giving Tuesday, în general?

Chiar dacă de profesie sunt fundraiser, pentru mine Giving Tuesday înseamnă mult mai mult decât o oportunitate de a mobiliza fonduri. Giving Tuesday înseamnă gesturi de generozitate la orice nivel, de la cel mai mic gest la cel mai mare. Implicarea noastră în ziua respectivă poate lua forme dintre cele mai diferite, cu condiția să venim în ajutorul celor care au nevoie de sprijin. Putem oferi un ceai cald unui om al străzii, putem dona sânge, putem planta copaci, putem petrece o zi cu un vârstnic care se confruntă cu singurătatea, putem dona resurse, inclusiv bani unei cauze care este aproape de inima noastră.

Odată cu dezvoltarea mișcării ne putem aștepta însă și la oportunități considerabile în fundraising. În Statele Unite, de exemplu, valoarea totală a donațiilor făcute de Giving Tuesday în bani depășește 1,9 miliarde de dolari.

Putem programa bunăvoința pentru o zi – ziua de Giving Tuesday?

Îți propun să privim diferit lucrurile. În primă instanță, putem fi sceptici și să spunem că nu, nu e nevoie să programăm o faptă bună pentru o anumită zi. Dar știm foarte bine că majoritatea oamenilor, mai ales în orașele mari, are un ritm foarte alert de viață: multe activități, nivel ridicat de stres, timp pierdut în trafic etc. Și, într-un astfel de context, să programăm o zi pentru a face bine, poate fi o soluție pentru a evada din vria zilelor obișnuite. Mai mult decât atât, contextul în sine în care s-a născut Giving Tuesday – este întocmai după Black Friday și Cyber Monday, deci două zile în care ne-am gândit mai degrabă la noi și la cei foarte apropiați nouă. Și, dacă după aceste evenimente, putem să creăm un moment în care să ne gândim la cei care au mai puțin și să și facem ceva pentru ei, atunci cu atât mai mult are sens.

Și ar mai fi un aspect, poate cel mai important. Cred sincer că Giving Tuesday reușește să mobilizeze și foarte mulți oameni care în mod normal nu ar fi avut ocazia să se implice în felul acesta. Mișcarea aducând împreună oameni de bine, ONG-uri, companii și instituții care dezvoltă proiecte comune pentru a face bine se crează multe oportunități la îndemâna oamenilor. Iar odată ce oamenii simt că gestul lor face bine și contează, vor dori să se implice și după Giving Tuesday.

Cum ai descrie cultura donării în țara noastră? Sunt românii dornici să doneze?

Eu sunt foarte optimist în ceea ce privește potențialul organizațiilor neguvernamentale de a atrage mult mai multe fonduri în România. Și asta în primul rând pentru că da, românii sunt dornici să se implice și să susțină cauze cu care rezonează și în care cred. La baza acestei deschideri de a se implica nu stă neapărat naționalitatea, ci natura umană. Generozitatea este o calitate umană profundă și pentru foarte mulți dintre noi și o valoare foarte importantă. Atunci când sunt generoși și dăruiesc, oamenii sunt mai fericiți. Dar, pentru ca ei să se implice și să doneze este vital ca noi, ONG-urile, să ajungem la ei cu mesajul nostru, iar acel mesaj să fie cel potrivit. Cred cu tărie că mingea este la noi, ONG-urile, și doar de noi depinde câți donatori avem și cât de multe fonduri reușim să atragem.

Am auzit persoane spunând că tinerii (millennials) nu donează, în general, pentru că nu îi interesează caritatea. Crezi că este adevărat?

Personal nu cred că pe tineri nu îi interesează caritatea. Însă, pentru a convinge această categorie de persoane să doneze, organizațiile trebuie să aibă o abordare specifică care ține în primul rând de canalele de comunicare și de metodele de fundraising. Este mult mai probabil ca tinerii să doneze ca urmare a unui apel pe social media versus un spot difuzat pe TV. În același timp, trebuie să luăm în considerare și faptul că la început de drum disponibilitatea financiară a oamenilor de a dona este diferită față de etapa în care ei au parcurs deja anumiți pași – au evoluat în carieră, au salarii mai mari, un loc de muncă stabil, au o casă etc. Pe de altă parte, fundraisingul se dezvoltă și se adaptează rapid la noile situații și tehnologii. Astfel, de exemplu, tinerii se pot implica și pot mobiliza fonduri de la alții, fără să facă un efort financiar ei înșiși. Aici cel mai bun exemplu este peer-to-peer fundraising-ul prin care oamenii își asumă o provocare (aleargă, renunță la un viciu, își dăruiesc ziua de naștere etc.) și își invită prietenii, familia și colegii să-i susțină printr-o donație către o cauză pe care ei aleg să o susțină. Să nu uităm nici de faptul că tinerii sunt foarte deschiși să se implice în activități de voluntariat prin care se atașează de cauza pe care o susțin urmând ca, mai încolo, să se implice și din punct de vedere financiar.

Din punctul tău de vedere și având atâta experiență în domeniu, cum crezi că ar trebui să fie un mesaj al unei organizații pentru a atrage fonduri de la donatori individuali români?

Acel mesaj trebuie să aibă multă emoție. Majoritatea oamenilor va dona dacă simte că vrea să se implice și să ajute la rezolvarea unei probleme nu pentru că îi prezentăm o statistică sau argumente logice. Am observat că foarte multe organizații, cu cauze puternice din punct de vedere emoțional, se feresc să transmită mai departe acele emoții către potențialii donatori. Parcă le este teamă și nu înțeleg de ce. Și foarte important este că fiecare cauză, indiferent de domeniu, are emoție, doar că în cazul unora emoția este mai greu de identificat și de scos în evidență.

Crezi că autoritățile ar putea face mai mult pentru ONG-uri? Dacă da, poți să exemplifici?

Categoric, da. Statul ar trebui să înțeleagă mult mai bine faptul că ONG-urile există ca să rezvolve probleme la nivelul societății pe care el nu le poate rezolva suficient de bine sau suficient de repede. Drept urmare, trebuie să existe un parteneriat solid între cele două părți, astfel incât împreună să ajungă să rezolve cât mai bine problemele respective.

În ultimii 3 ani nu putem vorbi de un astfel de parteneriat ci, mai degrabă, despre o perioadă foarte grea, în care sectorul neguvernamental a trebuit să lupte pentru a recăpăta niște condiții pe care le-a avut înainte și care au avut de suferit din cauza revoluției fiscale, de exemplu. În mod specific mă refer la facilitățile fiscale prin care persoanele fizice și companiile pot sprijini proiectele organizațiilor neguvernamentale. Din fericire, lucrurile s-au rezolvat între timp și acum avem un context favorabil în zona asta.

Statul trebuie să asigure ONG-urilor toate condițiile necesare astfel încât acestea să își poată desfășura activitatea în mod optim, tocmai pentru a contribui cât mai mult și eficient la rezolvarea problemelor care există în societate în domenii cheie precum sănătatea, educația, mediul înconjurător.