Ania are 5 ani și a venit de la Kiev în România împreună cu mama ei, Maria. Cei aproape 1000 de kilometri i-au parcurs pe segmente scurte, cu trenuri și autobuze. Pe Ania am cunoscut-o în cortul destinat mamei și copiilor, amplasat în vama din localitatea Sighetu-Marmației. În acest cort cele două așteptau în siguranță sosirea orei în care vor urca din nou în tren. De această dată către Brașov.
În fiecare colț al cortului e amenajat câte un loc cu activități. Ania le-a testat pe fiecare. Aici a desenat, dincolo a modelat cu plastilină, iar în altă parte s-a jucat cu plușurile. Între timp, au luat și o gustare. Toate acestea sunt asigurate de Fundația United Way pentru refugiații care intră în România prin vama din Sighetu Marmației. De la Brașov mama și fiica vor lua un alt tren spre București. Acolo sunt așteptate de o familie care să-i găzduiască.
Ania e o fetiță zâmbitoare, prietenoasă și veselă. Ea nu știe că în țara ei e război. Mama i-a spus că merg în România în vacanță, iar tatăl ei nu poate veni pentru că nu-și poate lua concediu de la serviciu.
Pe timp de pace, Maria a lucrat într-o companie IT, la departamentul de resurse umane. Ea speră ca, odată ajunsă în București, să își găsească de muncă ceva similar.
La frontiera Sighetu Marmației, United Way România asigură, prin partenerii săi sociali:
– intervenție de criză: asigurarea alimentelor de bază după trecerea frontierei în România (sandvișuri, dulciuri, apă, ceai, cafea), asigurarea unui loc de odihnă încălzit, sprijin emoțional pentru adulți, oferirea de jucării copiilor și posibilitatea ca aceștia să petreacă timpul în spațiul de joacă amenajat;
– primul ajutor de bază, precum curățarea, dezinfectarea și pansarea rănilor, dar și anumite manevre medicale neinvazive precum măsurarea temperaturii, tensiunii arteriale sau măsurarea glicemiei;
– furnizarea de informații despre opțiunile pe care le au refugiații după sosirea în România, în funcție de planurile lor, de a rămâne în România sau de a pleca în alte tari.
Până în prezent, United Way România a sprijinit peste 2.000 de refugiați la granița Sighetu Marmației. Majoritatea dintre aceștia sunt mame și copii, care au nevoie de sprijin material, emoțional și medical.
Sprijină familiile care fug de război!
Folosește codul Ucraina și donează aici!
Fiecare donație le face șederea în țara noastră mai confortabilă și îi reasigură că puterea umanității învinge orice război!