Pe 29 iunie suntem în Piața Constituției la BCR Bucharest 10 K Grand Prix. La această ediție, fondurile stânse vor fi direcționate către proiectul nostru de educație și integrare socio-economică „Innomate – Inovație pentru viitor”!

Despre „Innomate – Inovație pentru viitor”, cauza United Way România

Nu este un secret că educația formală din România are dificultăți să țină pasul cu vremurile și nevoile elevilor din clasele terminale. Dacă părinții au posibilitatea să le ofere noi contexte de învățare, aceștia reușesc să fie competitivi pe piața muncii. Dacă însă tânărul vine dintr-un mediu dezavantajat, pierde șansa de a-și găsi un serviciu care să îl ajute să se rupă din contextul în care a crescut.

Piața actuală a muncii indică o nevoie tot mai mare de abilități și competențe pe care elevii nu le deprind în școală precum relaționare și comunicare, spirit de inițiativă, planificare, gândire strategică, rezolvare de probleme, creativitate.

Pornind de la această realitate, United Way România desfășoară programul InnoMate – Inovație pentru viitor care se adresează tinerilor din anii terminali de liceu, aflați în dezavantaj socio-economic, în situație de vulnerabilitate socială sau cu dificultăți școlare.
• Programul utilizează o curriculă inovativă, InnoKit, creată de United Way, care urmărește să dezvolte în elevi abilități practice și competențe esențiale pentru piața muncii.
• Cadrele didactice, înainte de a începe lucrul cu elevii din proiect beneficiază de cursuri de specializare în consiliere vocațională și în utilizarea curriculei InnoKit, ceea ce asigură o abordare profesională și eficientă a programului.
• Elevii primesc sprijin individualizat pentru a-și identifica interesele, talentele și aptitudinile, astfel încât să-și poată alege cariera potrivită. În plus participă la activități de explorare a lumii antreprenoriatului, de creștere a spiritului de inițiativă, creativității și gândirii strategice.
Toate acestea pentru a cultiva în elevi noi abilități, care să le mărească șansele la un loc de muncă și deci să-i sprijine în a-și depăși condiția.

Alătură-te echipei de alergători United Way și haide să oferim tinerilor dezavantajați noi orizonturi! Dacă te-ai hotărât să susții cauza noastră, dă-ne un semn. Îți vom ura bun venit în echipă și vei primi toate informațiile necesare. Spune mai departe și celor din jur despre echipa United Way Running, numai Împreună putem oferi suport!