

Încap multe într-o valiză: tricouri, cămăși, bluze, blugi, pantaloni și rochii. Tot ce ai nevoie pentru un binemeritat concediu, undeva la mare, la munte sau într-un city-break la Roma. Este recompensa pentru lunile în care ți-ai făcut bine munca.
Tinerii săraci nu sunt recompensați de nimeni pentru eforturile pe care le fac. Nici nu se pot gândi la o vacanță. Ei vor doar să treacă peste dificultățile care-i urmăresc de o viață, să se angajeze și să-și poată clădi o viață independentă.
Pentru acest lucru, au nevoie de îndrumare și ajutor. Împreună îi putem ajuta să obțină calificări cu care se pot angaja, consiliere profesională, sprijin pentru a nu-și abandona copiii pe care nu îi mai pot întreține.
Fii tu cel care crede în tinerii dezavantajați și îi susține pe drumul spre reușită. Pentru că în final, suntem cu toții oameni!
Fundația Globalworth încurajează copiii să meargă la școală prin susținerea programului de educație al United Way România
Fundațiile Globalworth și United Way România și-au unit forțele în cadrul programului „Educația - Centrul schimbării în comunitate”, pentru a ajuta copiii expuși riscului de abandon școlar. Cu o durată de 5 ani și o valoare totală de 2 milioane de euro, programul...
United Way și Citi au implementat un program pilot de antreprenoriat pentru tinerii defavorizați din licee
În contextul unei rate a șomajului de 18,3% în rândul tinerilor cu vârste între 15-24 de ani, conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică în anul 2017 și ca răspuns la clivajul tot mai pronunțat dintre educația formală și cerințelei pieței muncii,...
Organizații, companii, donatori și voluntari care rescriu destine – premiați la Gala United Way 2019
La cea de-a 14-a ediție a Galei United Way România, voluntari, donatori, organizații și companii care schimbă comunitatea în bine au fost răsplătiți pentru rezultatele remarcabile de peste an, obținute prin implicarea în proiectele Fundației United Way...