United Way România crede în implicarea celor mulți. Programele noastre în educație nu pot fi dezvoltate fără ajutorul venit din partea comunității, iar donațiile individuale au o mare importanță. De aceea, suntem bucuroși că United Way România este una dintre cele 15 cauze pentru care se pot face donații și prin aplicația Pago, începând din luna octombrie 2019.
Pago, aplicația pentru plăți care a ajuns la 1.4 milioane de facturi plătite în aplicație, găzduiește realizarea de donații către ONG-uri, fără costuri suplimentare, cu un singur tap. Mai mult, donațiile recurente din aplicație aduc înapoi donatorilor puncte Pago însumând până la 10% din valoarea donației.
Donează cu Pago se adresează atât utilizatorilor Pago cât și oricărei persoane care vrea să facă o donație online, fără a necesita descărcarea aplicației. Donațiile se pot face din aplicație sau din browser (accesând acest link), iar aplicația permite donații recurente, precum și donarea punctelor Pago, primite în aplicație de către toți cei peste 120.000 de utilizatori activi.
Funcționalitatea a fost dezvoltată cu scopul de a oferi o experiență cât mai bună, pornind de la realizarea donației și până la informarea periodică a donatorilor despre progresele proiectelor pentru care au donat și modul în care au fost folosiți banii.
Selecția celor 15 cauze pentru care se pot face donațiile a inclus jurizarea a 150 de ONG-uri interesate, urmată de etapa votului public, la care au participat aproape 16.000 de persoane. Cele 15 ONG-uri activează fie la nivel național, fie local și își propun să strângă, împreună, peste 400.000 de RON în următorul an. Cauzele sunt diverse – de la prevenirea separării copiilor de familie, la meditații și experiențe pentru copii instituționalizați, accesul la servicii de sănătate prin caravane medicale, la creșterea numărului de câini de salvare sau ajutorarea animalelor fără stăpân.
United Way România este una dintre organizațiile din categoria Educație către care poți dona. Ne-am propus să stângem 400.000 RON, cu ajutorul cărora vom susține minimum 350 copii săraci, aflați la risc de abandon școlar, să își continue educația. Le vom oferi copiilor sprijin în efectuarea temelor și recuperarea lacunelor educaționale acumulate, o masă caldă zilnic precum și acoperirea nevoilor materiale (rechizite, îmbrăcăminte, încălțăminte și produse de igienă). Activitățile de suport școlar vor alterna cu activități non-formale realizate cu ajutorul voluntarilor și vor consta în ateliere de pictură, de citit, vizionarea unor filme, workshopuri de educație pentru sănătate, vizite la muzee și altele.
Pentru ca părinții să devină mai responsabili și să se implice în traseul educațional al copiilor, vom organiza în cadrul Academiei Părinților sesiuni de discuții lunare și estimam că minimum 125 de părinți vor participa activ la aceste întâlniri. Iar în ceea ce privește lucrul cu cadrele didactice, peste 30 de profesori vor participa la întâlnirile din cadrul Academiei Profesorilor.
Donează cu Pago este un proiect dezvoltat de Pago, cu sprijinul Băncii Transilvania, Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile și al Fundației Comunitare București.