La doar șapte ani, micuțul N. este, deja, un copil greu încercat de soartă. Mai are cinci frați, tatăl muncește cu ziua, iar dragostea și căldura mamei îi lipsesc cu desăvârșire, pentru că, din cauza unor probleme psihice, mama nu mai poate fi alături de familia ei.

Întreaga grijă a creșterii și educării copiilor cu vârste între trei și unsprezece ani este pe umerii tatălui, care este ajutat, din când în când, de mama sa în vârstă. Veniturile familie sunt extrem de mici. Tatăl și cei șase copii locuiesc în două camere din casa bunicilor paterni, având baia și bucătăria improvizate pe un hol și foarte puțin spațiu. Însă cea mai mare lipsă este absența fizică a mamei. Lipsa dragostei materne și drama familiei își pun amprenta adânc asupra copiilor.

Înainte de pandemia de Covid-19, N. venea, împreună cu trei dintre frați, la un centru sprijinit de United Way. Aici își făceau temele, primeau o masă caldă, rechizite școlare și produse de igienă, se jucau cu alți copii și participau la activități care stimulează și dezvoltă capacitatea de răspuns la provocările situațiilor noi de viață. Deși are doar 7 ani, N. știe deja ce vrea să devină: pompier! În spatele acestei alegeri se află dorința de a salva și a ajuta.

Azi, însă, când Covid-19 ne-a schimbat tuturor viețile, micuțul N. nu mai poate merge la școală și nici la centrul de zi. Ca el sunt mii de copii, iar riscul de a abandona școala pentru totdeauna, din cauza lipsurilor materiale, este mai mare ca oricând.

Prin programele sale, United Way România continuă să sprijine copiii și famiile vulnerabile, prin educație la distanță și ajutorarea cu alimente și produse igienico-sanitare. Pentru a-i ajuta avem, însă, nevoie de sprijin.

Ajută-ne și tu să le putem oferi copiilor vulnerabili o șansă la o viață mai bună!

Cum poți contribui?

Donează AICI: https://www.unitedway.ro/fa-o-donatie/
folosind codul COVID.

sau

Trimite VIITOR prin SMS la 8844 și donează 2 euro lunar, pentru ca persoanele vulnerabile să primească ajutor.
Suma alocată pentru cauză este de 2 euro/lună. Pentru dezabonare, trimite mesajul VIITOR STOP la numărul 8844. Campanie realizată cu sprijinul Digi Mobil, Orange România, Telekom România Mobile și Vodafone România. Contact UNITED WAY ROMANIA: +40 21 306 4970.

sau
Donează cu Pago, prin aplicație sau site, atunci când îți plătești facturile fără costuri și alege cauza United Way România:

MULȚUMIM!