Timotion – Timişoara se mişcă”, cel mai mare eveniment de alergare în scop caritabil din vestul țării, organizat de Alergotura și Fundația Comunitară Timișoara, revine! Într-o formă nouă, adaptată situației actuale, în spiritul respectului față de sănătatea și siguranța tuturor.

Edița din 2020 este un aparte, cursele Timotion fiind diferite de cele de până acum, oferind libertate fiecărui participant de a alerga sau de a se mișca atât cât dorește sau poate, în cadrul celor 2 curse puse la dispoziție, fără ca alergătorii să se adune laolată, ca în edițiile precedente.

Timotion VI va avea loc timp de o săptămână, în perioada 3-11 octombrie 2020, iar alergătorii pot alege între 2 curse:

  • Cursa Timotion – Timișoara se miș este o cursă la liber care aduce Timotion în cartierele din Timișoara, și care poate avea START-ul chiar în fața casei tale, sau în orice punct din oraș, pe orice distanță, în funcție de puterea și preferința fiecărui participant. În plus, ca element de noutate, cursa aceasta poate fi efectuată și pe bicicletă, spre deosebire de celelalte ediții. 
  • Cursa Timotion Everywhere a rămas aceeași, de minim 1 km, pentru cei care nu se află în Timișoara în perioada evenimentului, dar care doresc să fie alături de comunitate de oriunde s-ar afla.

Detalii complete despre cele 2 curse Timotion găsești aici.

Înscrierea la Timotion VI se poate face doar online până în data de 30 septembrie, la fel ca până acum, din contul de alergător de pe www.timotion.ro pentru cei care au mai participat, sau prin crearea unui cont nou pentru cei care nu au mai participat. Mai mult ca oricând, anul acesta este esențial, pentru organizatori, să aibă o adresă de e-mail validă a celor înscriși, pentru a-i putea ține la curent cu toate noutățile evenimentului. Taxa unică de participare anul acesta va fi de 60 RON. Detalii complete despre înscrieri se găsesc aici.

Dacă ești deja încris la Timotion VI și ai plătit taxa (anterioară) de participare, ai fost automat mutat la cursa Timotion – Timișoara se mișcă. În cazul în care taxa plătită deja este mai mare decât taxa unică actuală, ai opțiunea să lași diferența ca donație pentru proiectul preferat. United Way România este una dintre organizațiile pe care le poți susține astfel. În caz că nu ești de acord, poți să soliciți prin e-mail pe info@timotion.ro, până în 14 septembrie 2020, restituirea diferenței. Dacă taxa plătită este de 50 de lei nu ești obligat să completezi suma inițială, dar daca totuși dorești, poți face o donație suplimentară de 10 lei.

Dacă ești deja înscris la o cursă Timotion VI, dar nu ai plătit taxa (anterioară) de participare, va trebui să te re-înscrii la una dintre cursele disponibile acum.

Din dorința de a trăi cât mai mult din spiritul Timotion, organizatorii au păstrat Finish-ul curselor, într-o formulă adaptată. Poarta de Finish Timotion va fi amplasată în Parcul Regina Maria (Splaiul Nistrului nr. 2), în perioada 3-11 octombrie 2020. Voluntarii Timotion vor fi prezenți aici pentru a sărbători fiecare participant care va trece prin poartă și pentru a-i înmâna medalia, în fiecare zi între 3-11 octombrie, doar în intervalul orar precizat aici. Accesul la Poarta de Finish va fi coordonat pentru a păstra distanțarea socială și normele de igienă impuse la data evenimentului.

Noul regulament Timotion este de găsit aici, iar detalii despre proiectul „Citesc, deci reușesc!”, al United Way România, care are nevoie de sprijin, găsești aici. „Citesc, deci reușesc!” își propune să lupte împotriva analfabetismului funcțional în rândul copiilor din mediul urban (Timișoara) și rural (județul Timiș), în special în rândul copiilor din familii defavorizate.

Pentru alte întrebări sau nelămuriri, poți accesa site-ul www.timotion.ro unde găsești detalii la zi despre ediția de anul acesta, poți scrie pe info@timotion.ro sau ne poți suna la numărul de telefon 0799 518 728, de luni până vineri între orele 10.00 – 18.00.

 

Rata abandonului școlar în timpul liceului este direct corelată cu abilitatea de a citi cursiv și cu înțeles încă din ciclul primar. Dacă un copil nu ajunge să citească cursiv și cu înțeles până în clasa a IV-a, riscul ca el să abandoneze școala înainte de finalizarea liceului este de 4 ori mai mare, risc care crește până la de 10 ori în cazul copiilor aflați în situație de vulnerabilitate.
Testele PISA 2018 arată că 44% dintre tinerii de 15 ani nu înţeleg un text pe care îl citesc la prima vedere şi nu pot face deducţii logice simple. În clasamentul european al analfabetismului funcţional, România ocupă primul loc.

Analfabetismul funcțional stă la baza abandonului școlar. Considerăm că abandonul școlar poate fi prevenit inclusiv prin activități specifice menite să dezvolte abilitățile de citit la copii. Proiectul „Citesc, deci reușesc!” al Fundației United Way România include activități săptămânale de tip „Club de lectură” în 8 școli – 2 din Timișoara, 6 din mediul rural din județul Timiș care poate impacta peste 500 copii, activități de promovare a cititului care se concretizează în întâlniri cu scriitori, voluntari din companii, vizite la librării, biblioteci, campanie de colectă de cărți pentru copiii din familiile dezavantajate. De asemenea, prin intermediul proiectului vor fi formate 50 de cadre didactice în folosirea de metode și tehnici interactive de dezvoltare a abilităților de citit.

Înscrierile au început! Și tu poți să susții proiectul „Citesc, deci reușesc!” al organizației United Way România și să sprijini lupta împotriva analfabetismului funcțional!
Înscrie-te AICI.

Mai multe detalii găsești pe pagina de Facebook a evenimentului.