Specialiști, părinți, cadre didactice și voluntari își unesc forțele pentru a sprijini copiii din familii defavorizate să facă pași pentru a-și atinge potențialul maxim și implicit pentru un viitor mai bun.
Proiectul ”Facem pași pentru viitor” realizat de United Way România se desfășoară în perioada ianuarie – noiembrie 2024, în două din zonele vulnerabile din județul Timiș și este finanțat prin fondul FACEM – o comunitate pentru educație, dezvoltat de Fundația Comunitară Timișoara și susținut de Hamilton Central Europe.
Abandonul școlar este în continuare un fenomen întâlnit cu preponderență printre copiii care cresc în medii vulnerabile socio-economic. De aceea, la United Way vedem problema renunțării la educație drept una a întregii comunități, nu doar a familiei sau a copilului. Astfel, pentru a o adresa și a o combate lucrăm cu toți actorii care doar împreună pot aduce o schimbare în bine: copiii, părinții, cadrele didactice, voluntarii.
”United Way crede în abordarea integrată a educației. Educația înseamnă mai mult decât o clasă, mai mult decât un profesor. Pentru ca un copil sau un tânăr să aibă acces la educație de calitate este nevoie de implicarea tuturor membrilor comunității pentru a crea un mediu propice învățării, unde visurile sunt încurajate și oportunitățile oferite celor care au nevoie de ajutor.” – Ada Gabor, Manager United Way, Birou Timișoara.
Prin abordarea integrată, proiectul ”Facem pași pentru viitor” va ajunge la:
150 de copii prin activități de educație non-formală pentru îmbunătățirea abilităților de literație, dezvoltarea cunoștințelor de cultură generală, a abilităților de lucru în echipă și a abilităților personale. Dintre aceștia, 50 de copii din familii defavorizate, vor primi sprijin la teme pentru a recupera lacunele la învățătură, vor participa la activități pentru dezvoltarea autonomiei personale, precum și o masă caldă în cadrul programului „Școală după școală”. Părinții aceștor elevi vor lua parte la activități comune alături de copiii lor pentru a-și consolida relația. Pe de altă parte, părinții vor primi consiliere și suport pentru motivarea participării copiilor la școală și responsabilizarea față de educația lor. La rândul lor, cadrele didactice vor participa la ateliere de formare pentru dezvoltarea abilităților de lucru cu copiii aflați în risc de abandon școlar și cu părinții lor. Și nu în ultimul rând, voluntarii din proiect vor desfășura ateliere creative cu copiii.
Un impact considerabil pentru pentru două comunități defavorizate
Proiectul nostru nu se rezumă doar la activități, ci își propune să genereze un impact asupra vieților copiilor, părinților, cadrelor didactice și voluntarilor din comunitate.
Pentru copii, sprijinul oferit înseamnă șansa de a face progrese la școală. Dar nu ne oprim aici. Activitățile dedicate le vor permite să își dezvolte abilitățile sociale și emoționale, le vor crește încrederea și îi vor ajuta să se integreze mai ușor în societate.
Părinții vor avea ocazia să-și consolideze relația cu copiii lor. Activitățile părinte-copil și sesiunile de consiliere îi vor sprijini să-și înțeleagă mai bine copiii și să construiască o legătură puternică. Mai mult, proiectul îi va susține să-și asume un rol mai activ în educația copiilor și le va crește gradul de responsabilitate parentală.
Pentru cadrele didactice, proiectul reprezintă o oportunitate de dezvoltare profesională. Atelierele de formare le vor oferi instrumentele necesare pentru a lucra mai eficient cu copiii aflați în risc de abandon școlar și cu familiile lor.
Nici voluntarii nu vor rămâne pe margine. Proiectul le va oferi sprijinul necesar pentru a se implica activ în diverse activități cu copiii, și le va oferi astfel o modalitate de a contribui la binele comunității.
Programul FACEM – o comunitate pentru educație crește calitatea educației prin prevenirea și reducerea abandonului școlar, îmbunătățirea performanțelor școlare, reducerea analfabetismului, inclusiv funcțional, transformarea spațiilor de învățare în spații primitoare și prietenoase.
Despre Hamilton Central Europe
De peste 70 de ani la nivel global și din anul 2013 în România, Hamilton a format o echipă de experți, care colaborează la nivel mondial pentru a redefini și a promova cercetarea, dezvoltarea și producția în industria științei vieții. Instrumentele de precizie ridicată și accesoriile de aparatură medicală, dezvoltate și fabricate de HAMILTON Central Europe în Timiș, au ca destinație laboratoare analitice și de cercetare și secții de terapie intensivă din întreaga lume. Dezvoltare prin dedicare, colaborare prin implicare și cercetare prin pasiune sunt principiile după care HAMILTON Central Europe se ghidează în calea ei spre excelență și pe care dorește să le transmită, prin alăturarea la povestea FACEM – O comunitate pentru
Educație. Motivația lor este aceea că proiectele de educație în care se investește azi vor avea un impact favorabil asupra societății de mâine.
Despre Fundația Comunitară Timișoara
Fundația Comunitară Timișoara face parte din mișcarea Fundațiilor Comunitare din România și a fost înființată în anul 2016, fiind cea de-a 16-a fundație comunitară. Misiunea Fundației Comunitare Timișoara este de a construi încredere în comunitate, de a sprijini inițiative locale și de a realiza conexiuni,
contribuind astfel la dezvoltarea armonioasă a unor comunități prospere.