Ca toți tinerii crescuți în centre de plasament, Adrian* a intrat în viața de adult fără să aibă parte de sprijinul pe care îl primesc cei care au familie. O locuință e un lux, fără locuință e aproape imposibil să-ți păstrezi serviciul, fără o rețea de suport nu ai cu cine să împărtășești ce te frământă și nu ai pe nimeni care să-ți dea un sfat. Pentru el, însă, toate acestea s-au schimbat când a găsit ajutor în programul de integrare socio-profesională susținut de United Way.
Născut într-un penitenciar și abandonat imediat, Adrian a crescut în leagăne, case de copii și, mai târziu, centre de plasament. Deși a încercat să-și găsească mama – până pe la 10 ani i-a scris scrisori la adresa la care fusese înregistrat – nu a primit niciodată răspuns și s-a resemnat. Dar nu a renunțat la dorința de a avea o viață mai bună. A avut ambiție și a învățat, a absolvit liceul și mai apoi facultatea, în specializarea marketing.
A fost inclus în programul de integrare pentru că job-ul de începător, cu un salariu minim, nu îi permitea să-și găsească o locuință stabilă, astfel încât în cadrul proiectului a fost susținut în primul rând cu o locuință socială și cu acoperirea celorlalte nevoi de bază (îmbrăcăminte/încălțăminte, alimente, produse de igienă etc.).
Apoi, tânărul a participat la ședințe de consiliere vocațională pentru a-și menține locul de muncă, care să îi permită să se întrețină și să devină autonom din punct de vedere financiar. A participat, de asemenea, și la sesiuni de consiliere psihologică pentru depășirea traumelor din copilărie și a fricii de abandon.
“Este nevoie de disponibilitate, disciplină, voință, răbdare și motivatie și o să reușești în toate.” – este crezul lui Adrian, care continuă să lucreze la dezvoltarea sa.
*Pentru a-i proteja identitatea, am schimbat numele beneficiarului și am utilizat o fotografie generică.
