O mână întinsă la timp a schimbat complet traiectoria vieții Sorinei*.
La cei numai 18 ani ai săi, Sorina pare că își cumpănește atent fiecare cuvânt rostit. Practica aceasta, care de obicei se dobândește târziu în viață, în cazul ei se datorează grelelor încercări la care a fost supusă de mică. Sorina preferă să nu vorbească despre mama pe care nu o cunoaște deloc deoarece a părăsit-o când avea trei ani, sau desăre tatăl de care nu mai știe absolut nimic. Nici nu îi place să-și amintească momentul în care a ajuns la centrul de protecție a copilului după pierderea străbunicii. Singura legătură a sa cu trecutul și cu familia a rămas fratele mai mic, de care, deși a fost separată, este în continuare foarte atașată.
În centrul rezidențial din programul de integrare al United Way și-a găsit refugiu de jumătate de an și îi merge în sfârșit bine. ”Sincer, dacă nu aș fi venit în program, cel mai probabil trăiam acum în Gara de Nord” – mărturisește tânăra – ”În timpul întâlnirilor de consiliere vocațională am cunoscut oameni care într-adevăr se ocupă de tinerii din sistemul de protecție. Mă ajută în căutarea unui loc de muncă, fac activități de dezvoltare personală, iar dacă nu avem loc de muncă, ne sprijină cu pachete de alimente și produse de igienă. De când sunt aici, am reușit să și muncesc, am făcut curățenie, dar am făcut și școală. Am încheiat anul cu media 8.70” – povestește Sorina cu mândrie și ochii i se luminează, alungând norii care îi umbresc mai mereu privirea.
După terminarea anului școlar, Sorina a reușit, prin programul de integrare socio-profesională, să se angajeze cu carte de muncă. Este ajutor de bucătar la un restaurant din București. Noua realitate în care trăiește de scurt timp a început să își producă tot mai vizibil efectele pozitive asupra Sorinei. Acum îndrăznește să își facă planuri pentru viitor, dar și să se bucure de prezent așa cum ar trebui să o facă orice tânără de vârsta ei. Are ca hobbyuri dansul și crearea de conținut pe rețelele de socializare, unde poate împărtăși lumii lucrurile care îi plac, care o bucură. Este un nou început pentru Sorina, unul plin de speranță, vise și sprijin pentru a și le împlini.
*Pentru a-i proteja identitatea, am schimbat numele beneficiarei și am utilizat o fotografie generică.