Ediția de anul acesta a Balului Vienez de la Timișoara, organizat de Fundația Balul Vienez de la Timișoara, a inclus o campanie de strângere de fonduri la nivelul comunității locale, pentru programele United Way Timișoara. Beneficiind de colaborarea unui număr de instituții și companii locale, prin această campanie s-au putut achiziționa broșe la prețul de 10 lei, cost care asigură un prânz cald unui copil defavorizat.

Inițiativa a strâns suma de 45.000 lei, Fundația Balul Vienez de la Timișoara urmând să dubleze această sumă către United Way în decursul anului următor, astfel încât donația finală va acoperi jumătate din necesarul de hrană și rechizite pentru copiii din centrele United Way din Timișoara pe tot parcursul anului 2016.

Mai multe firme locale și organizații au susținut campania de strângere de fonduri a Balului Vienez de la Timișoara prin distribuirea unei broșe în formă de floare de colț, simbolul ediției din acest an. Acestea includ: Flextronics România, Timișoreana, Centrul Cultural German Timișoara, Institutul Francez Timișoara, Accenture, Continental și instituțiile de învățământ Montessori Haus Timișoara și Liceul Teoretic Nikolaus Lenau din Timișoara.

Ca în fiecare an, Balul Vienez de la Timișoara a fost organizat sub Înaltul Patronaj al Ambasadei Austriei și cu recunoașterea la nivel internațional a Primăriei din Viena. Astfel, printre invitații speciali din mediul diplomatic, politic, și economic, anul acesta s-au numărat noul Ambasador al Austriei la București, dl. Gerhard Reiweger, Ambasadorul Republicii Federale Germania în România, dl. Werner Hans Lauk și dl Ernst Woller, Președintele Comisiei de Cultură din Primaria Viena, iar din mediul local, dl Adrian Țolea, președintele interimar al Consiliului Județean Arad.