Maria este clasa a XI-a la un liceu din București, la secția coafor-stilist.

După orele de la școală, anul trecut, cu sprijinul financiar al United Way, Maria a urmat un curs de calificare ca hair stilist, iar vara aceasta, timp de trei luni a facut practică într-un salon binecunoscut din București.

Deși atât la liceu, cât și la curs Maria a învățat cum să se comporte și cum să vorbească cu persoanele care trec pragul salonului, până nu s-a aflat în situația de a vorbi cu un client real, Maria a trăit cu temerea că nu va face față.  Privind înapoi la cele trei luni de practică, în care a avut ocazia să învețe care sunt noile tendințe în coafură sau vopsit, să cunoască din interior ce înseamnă să lucrezi într-un salon sau să îți conduci propriul business, Maria consideră că cel mai mare câștig este că și-a înfrânt teama de a relaționa.

Mai mult, pentru că în această perioadă a avut ocazia să se specializeze în împletituri și a învățat cum să își promoveze serviciile, Maria a avut primele “cliente” – prietene din cartier care, în schimbul unei sume modice, s-au bucurat de o coafură de invidiat.

Pe perioada stagiului de practică Maria a beneficiat de o bursă în valoare de 250 de lei, bani din care și-a achiziționat instrumente profesioniste de hair styling, îmbrăcăminte și și-a plătit abonamentul pentru o lună la o sală de dans.

Pe viitor, Maria și-a propus să urmeze cât mai multe stagii de pregătire, să participe la un curs de antreprenoriat, să strângă bani pentru a își deschide propriul salon și să își ofere gratuit serviciile de fiecare dată când va avea ocazia.