Gala United Way România este un eveniment anual de tradiție, care, din 2005, răsplătește eforturile celor implicați în proiectele Fundației United Way România în anul precedent.

Ediția Galei United Way România 2020 a fost pregătită în cele mai mici detalii pentru luna martie, într-un efort colectiv și cu sprijinul sponsorilor și al partenerilor organizației. Din motive evidente, cea de a 15-a ediție a Galei nu a mai avut loc, însă fundația a înlocuit scena evenimentului anual cu mesaje publicate pe paginile website-ului și pe rețelele sociale United Way, prin care recunoaște eforturile partenerilor care au sprijinit programele fundației în anul 2019: companii, organizații, donatori și voluntari care, prin munca și actele lor de generozitate, au ajutat la construirea unei punți de speranță către viitorul pe care ni-l dorim.

La această ediție a Galei, United Way România a acordat premii unui număr de 28 companii și 40 donatori individuali majori. De asemenea, au fost premiate 3 organizații, 5 voluntari și 9 profesori și specialiști din sectorul non-profit. Câștigătorii au fost aleși dintr-un total de peste 260 de parteneri United Way: companii, organizații non-profit, instituții și autorități care susțin activitatea United Way România, precum și din rândul celor peste 1.568 de voluntari care au contribuit cu timpul, cunoștințele și expertiza lor la misiunea United Way.

Privind înapoi și gândindu-ne la tot ceea ce am realizat, am înțeles că sprijinul United Way România reprezintă, pentru comunitate, o adevărată punte care leagă, care unește, care merge mereu înainte. Unește nevoia de ajutor a copiilor, tinerilor și vârstnicilor defavorizați cu dorința noastră de a dărui, cu puterea colectivă de a face bine. Este ca un pod care deschide drumuri spre un viitor mai bun. Însă cel mai important liant în tot acest demers sunt oamenii. Cei guvernați de spiritul generozității, mânați de dorința de a face bine, care pun umărul pentru a mișca lucrurile și pentru a-i ajuta pe cei aflați în nevoie, cărora le mulțumim!”, a declarat Adriana Dobrea, Director Executiv United Way România.

United Way România mulțumește în mod special partenerilor care ne-au susținut. În 2019 am reușit, cu sprijinul a 130 de companii, peste 3.500 de donatori individuali, 40 de donatori majori și 1.568 de voluntari să sprijinim un număr total de 12.979 de persoane: copii și tineri, familii și vârstnici care se confruntă cu probleme sociale și profesori. 8.763 de copii din medii defavorizate au fost ajutați să nu își întrerupă educația, 545 de persoane au beneficiat de consiliere vocațională privind integrarea pe piața muncii și 1.381 de copii și 601 adulți și vârstnici au beneficiat de servicii medicale, prin programele United Way.

Mulțumim sponsorilor Galei 2020, care ne-au fost și ne-au rămas alături în pregătirea acestui eveniment:

Regina Maria, GlaxoSmithkline, Kinstellar, DLA Piper, Asseco SEE, LCL Grup, Cheil-Centrade și Dacris.

Împreună, cu toții punem umărul pentru a le îndeplini visurile celor care au nevoie de ajutor. Însă acest pod al speranței nu va fi niciodată desăvârșit fără eforturile donatorilor, companiilor, voluntarilor, organizațiilor și ale persoanelor implicate în acest demers, cărora dorim să le mulțumim. Sperăm, de asemenea, că toți aceștia vor rămâne alături de noi și în continuare, pentru a reface ceea ce s-a pierdut, pentru a reconstrui și a dezvolta comunitățile care au nevoie de noi.

Vă invităm pe paginile noastre de social media, pentru a viziona albumul Galei virtuale! Ne bucurăm de orice reacții pozitive și viralizare: sharing is caring!

Albumul Galei virtuale United Way România 2020

Trofeele Alexis de Tocqueville – dedicate persoanelor care contribuie cu o donaţie anuală de cel puțin 10.000 USD

Donatori Leadership (contribuie cu o donaţie anuală de cel puțin 1.000 USD)

Parteneri Platinum (companii care contribuie cu o donaţie anuală de cel puțin 100.000 USD)

Parteneri Gold (companii care contribuie cu o donaţie anuală de cel puțin 50.000 USD)

Parteneri Silver (companii care contribuie cu o donaţie anuală de cel puțin 25.000 USD)

Parteneri Bronze (companii care contribuie cu o donaţie anuală de cel puțin 10.000 USD)

Premiile „Liant pentru Viitor” – dedicate specialiștilor din proiectele United Way România

Premiile „Punte peste Timp” – atribuite organizaților partenere

Premiile „Profesioniști în fapte bune” – dedicat companiilor care ne oferă servicii pro-bono

Premiile ,,Implicare pentru Semeni”  – dedicate persoanelor implicate în activități de voluntariat

Premiile „Inițiative care schimbă o comunitate” – dedicate companiilor implicate în activități de voluntariat

 

Lista completă a premiilor Galei virtuale United Way România 2020

Donatori Tocqueville – contribuie cu o donaţie anuală de cel puțin 10.000 de dolari

Steven van Groningen

Valeria Răcilă van Groningen

Peter Weiss

Marian Dinu

Vladimir Kalinov

Lidia Fați și Dan Fați

Ioana Hațegan

Andrei Pogonaru

Mariana Gheorghe

Radu Florescu

Jeff Sullivan și Roxana Sullivan

Adrian Mihai

Neculai Mihai

Felix Pătrășcanu

Laura Khouri

Michael K. Hayde

Ioannis Papalekas

Horia Manda

Octavian Radu și Anca Radu

Daniel Badea

Dan Ștefan

Thomas Christian Knobel

 

Donatori Leadership – contribuie cu o donaţie anuală de cel puțin 1.000 de dolari

Călin Avram

Cristian Popescu

Ileana Farmache

Alexandra Florea

Cristina Popescu

Maria Tomescu

Irina Kubinschi

Florin Lincaru

Monica Udrescu

Cristina Grigorescu

Bogdan Bibicu

Daniela Toader și Șerban Toader

Metchild Gollnick

Victor Geus

Felix Negoiță

Plus trei donatori care doresc să rămână anonimi

 

Parteneri Platinum – companii care contribuie cu o donaţie anuală de cel puțin 100.000 de dolari

Fundația Globalworth

Profi Rom Food

Raiffeisen Bank

 

Parteneri Gold – companii care contribuie cu o donaţie anuală de cel puțin 50.000 de dolari

Timken Foundation of Canton

Velux Foundations

 

Parteneri Silver – companii care contribuie cu o donaţie anuală de cel puțin 25.000 de dolari

Fundația Hațegan

GlaxoSmithKline

Metropolitan Foundation

Nepi Rockcastle

Pro TV

Raiffeisen Assett Management

 

Parteneri Bronze – companii care contribuie cu o donaţie anuală de cel puțin 10.000 de dolari

Accenture

Castrol Lubricants

Colliers International

DLA Piper

Franklin Templeton Investment

Geometry Global Romania

Kruk Romania

Lenovo

Metropolitan Life

Nobel Globe

Reƫeaua Privată de Sănătate Regina Maria

B & B Collection

 

Premiul ,,Liant pentru Viitor” – dedicat specialiștilor din proiecte

Banhegyesy Tunde – Serviciul de Ajutor Maltez în România

Emilia Moraru – Asociația Filantropică Medical – Creștină Christiana, Centrul de Asistență Medico-Socială Sf. Pantelimon

Cristina Popa – Fundația Dezvoltarea Popoarelor, Filiala Cluj

Speranța Hepcal  – Societatea pentru Copii și Părinți – SCOP

Andrea Iștoc  – Asociația Serviciilor Sociale C.O.P.I.I.

Ramona Vlai – Asociația TIMAR

Lucian Biru – Organizația Umanitară Concordia

Adriana Constantinescu – Fundația Joyo

Mihai Bajku – Asociația Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor ,,Omenia” București

 

Premiul ,,Punte peste Timp” – dedicat organizațiilor partenere

Fundația Providența

A.C.T.O.R. Asociația Culturală pentru Teatru și Origami din România

Fundația Timișoara ‘89

 

Premiul ,,Profesioniști în fapte bune” – companii care ne oferă servicii pro-bono

Cheil-Centrade – servicii de PR, grafică și design

Dacris – producție și tipar

DLA Piper – servicii de consultanță juridică

KPMG – contabilitate și servicii de payroll

 

Premiul ,,Implicare pentru Semeni” – persoane implicate în activități de voluntariat

Irina Anca Mureșan – club de lectură

Adriana Simu – Campania ,,Floare de colț”

Ioana Apa – mentorat

Ruxandra Groza – activități cu copiii din centrele de plasament

Gabriel Blăniță – a susținut cauza United Way România la Maratonul Internațional București, octombrie 2019

 

Premiul ,,Inițiative care schimbă o comunitate” – companii implicate în activități de voluntariat

Citi

GlaxoSmithKline

Lenovo

Nobel Globe