2020 a fost un an dificil pentru toată lumea, dar mai ales pentru comunitățile defavorizate. Criza pandemică a adâncit problemele deja existente – sărăcie, izolare, șomaj, lipsa condițiilor decente de locuit și, mai ales, accesul la educație pentru copiii din medii vulnerabile.

Educația este unul dintre domeniile cele mai grav afectate de pandemie. Iar pentru copiiii din mediul rural, în mod special, lipsa accesului la învățământul online va crea decalaje greu de recuperat. Izolați fizic, fără acces la internet, fără ajutor la teme din partea părinților și trăind în lipsuri materiale, copiii din satele României riscă să nu revină niciodată la școală sau, în cel mai bun caz, au rămas în urmă cu materiile și sunt la mare distanță de ritmul normal de învățare al elevilor din mediul urban. Această criză a mărit discrepanța dintre nivelul de educație și învățare al copiilor din mediul rural față de cei din orașe.

Programul de educație al United Way România ajută copiii defavorizați să nu abandoneze școala, să aibă acces la învățământul online și, astfel, o șansă la un viitor mai bun. Fundația și-a adaptat constant programele și ritmul la condițiile pandemice. Dar mai sunt multe de făcut în perioada care urmează.

2021 este anul reconstrucției și al revenirii. Haideți să începem anul cu fapte bune! Fără costuri sau eforturi financiare suplimentare, ci printr-un gest simplu: redirecționarea a până la 3,5% din impozitul pe venit către programele de educație ale United Way România.

Cum poți ajuta?

Redirecționarea este alegerea fiecărui contribuabil referitoare la modul în care să fie folosiți o parte dintre banii pe care i-a virat deja statului, ca impozit pe veniturile obținute în 2020. Nu presupune costuri suplimentare. În cazul în care nu alegi să susții o cauză anume, întreaga sumă va rămâne la bugetul de stat.

Pentru a redirecționa până la 3,5% din impozitul pe 2020, trimite-ne formularul 230 completat și semnat într-una din modalitățile de mai jos:

  1. Completat online și trimis pe e-mail la adresa: sorina.velicu@unitedway.ro

Cum poți completa și trimite online?

  • Descarcă formularul 230 de AICI
  • Completează câmpurile editabile
  • Semnează folosind semnătura electronică
  • Pentru a putea semna formularul online, trebuie să ai descarcată aplicația Adobe Reader.
  1. Printat și scanat, prin email, la adresa: sorina.velicu@unitedway.ro.
  2. Poți folosi serviciul online ANAF, Spațiul Privat Virtual.
  3. Prin poștă sau curier, la sediul Fundației United Way Romania: Bd. Dimitrie Pompeiu, nr. 6E, Pipera Business Tower, etaj 6, sector 2, București.
  4. Depus la filiala ANAF din sectorul sau orașul tău.

 

Ai venituri independente?

Pentru venituri din alte surse (cedarea folosinței bunurilor, drepturi de autor, PFA etc): completează Declarația unicăDupă completarea datelor tale personale adaugă la secțiunea 6, punctul B datele United Way Romania: Fundaţia United Way România – Drumul Împreună România, Cod de identificare fiscală a entităţii nonprofit/unităţii de cult: 16579546, cont bancar (IBAN): RO 67 RZBR 0000 0600 0510 0708.

Termen de depunere: 25 mai 2021.

MULȚUMIM!