Când l-am întâlnit pe Marius, el era un elev de clasa a IV-a. Părinții lui se luptau să-și plătească facturile, iar la școală era adesea umilit de colegi, din cauza deficiențelor lui de vorbire și a excesului de greutate. Când a intrat în programul United Way „Învăță să reușești”, Marius era un copil închis în sine, conștient că e diferit de colegi. Din cauza aceasta, rezultate lui școlare erau foarte slabe și risca să abandoneze școala.
Specialiștii noștri de la centrul educațional unde merge Marius i-au oferit tot sprijinul și atenția de care avea nevoie. A primit materiale educaționale, ajutor la teme, a participat la activități extrașcolare non-formale. De asemenea, primit sprijinul material atât de necesar, cum ar fi haine, produse de igienă (inclusiv măști de protecție) și tichete sociale pentru familia sa, din care părinții cumpără alimente proaspete.
Povestea lui Marius: Totul se schimbă când ți se oferă o șansă
Deși citește și se exprimă cu dificultate, atât învățătoarea, cât și ceilalți copii l-au încurajat să se exprime liber, și astfel Marius a demonstrat un talent special la potrivirea cuvintelor în versuri și la desen. În prezent, compune poezii dedicate colegilor de la centru, iar desenele lui sunt expuse în clasă. Prin programul nostru educațional, Marius nu numai că a primit șansa unui viitor mai bun, dar a experimentat și ce înseamnă să fii acceptat și să fii întâmpinat cu brațele deschise.
Învățătoarea lui Marius este foarte mulțumită de progresele pe care le-a făcut într-un timp foarte scurt și că băiatul este o inspirație pentru colegii lui. Datorită încrederii pe care a câștigat-o la centru, Marius a pierdut o parte din kilogramele în plus și este mai aproape de greutatea potrivită vârstei lui. Nimic nu este imposibil când ești susținut și ți se oferă o șansă!
„Totul s-a schimbat de când m-am alăturat acestui program. Sunt foarte fericit și recunoscător!”, Ne-a mărturisit Marius, cu zâmbetul pe buze.