Printre oamenii tineri și copii, care reușesc să se adapteze mai ușor schimbărilor apărute în viețile lor odată ce au plecat din calea războiului din Ucraina, am întâlnit-o și pe Milena, o bunică, în vârstă de 61 de ani, care aștepta îngrijorată următoarea lor plecare ce îi va duce și mai departe de țara natală.
Se afla în cortul de așteptare împreună cu soțul ei, fiica și nora, cu cei doi nepoți ai ei. Fiul nu a putut să părăsească țara din cauza legii marțiale instalate în Ucraina.
Milena locuia împreună cu soțul ei la casă, în apropiere de orașul Sumi. ”Creșteam porci, găini, aveam mai multe hectare de teren pe care le lucram și duceam o viață bună. Acum, când a venit războiul, a trebuit să lăsăm totul în urmă. Nici măcar nu am putut vinde animalele ci pur și simplu le-am împărțit oamenilor care au rămas acolo.”, mărturisește printre lacrimi Milena.
Nepoții mei sunt dar de la Dumnezeu
Cei doi copii ai ei, fiul de 42 de ani și fiica de 38 de ani, locuiau în regiunea Zakarpatia, împreună cu familiile lor. ”Fiul meu și nora mea s-au chinuit timp de 14 ani să aibă copii și nu au reușit. Erau foarte supărați mereu din această cauză așa că împreună cu soțul am decis să le dăm banii necesari pentru investigații amănunțite și prin fertilizarea in vitro au reușit să o aibă pe Victoria, care acum are 3 ani și jumătate. La scurt timp după naștere, însă, nora mea a rămas din nou însărcinată, ca printr-o minune de la Dumnezeu.”, ne spune bunica, împreunându-și palmele, ca o mulțumire adusă Lui Dumnezeu.” Vadik are acum 2 ani.
Când a văzut că luptele se prelungesc, ea a fost cea care a luat hotărârea de a părăsi țara și i-a mobilizat pe toți. Au plecat din calea războiului și au călătorit cu trenul până aproape de granița cu România și au intrat la noi în țară prin punctul de trecere al frontierei de la Sighetu-Marmației.
O viață nouă, departe de război
În vamă au așteptat transportul către Spania, țara pe care au ales-o ca destinație. În tot acest timp au primit cu sprijinul United Way, alimente, ceai, cafea, apă, suc, produse igienico-sanitare, iar copiii au beneficiat de jucăriile puse la dispoziția lor pentru a-și petrece cât mai plăcut timpul de așteptare. Bunica speră în continuare că vor reveni în țara lor și va putea duce o viață liniștită, dar mai ales se roagă ca fiul ei să rămână în viață și sa-l revadă cât mai curând.
