În Săptămâna Mare, un grup de copii din programul ”Aventură prin lectură” al United Way au avut parte de o experiență unică. Ei au participat la activităţi distractive şi educative la sediul Televiziunii Române în cadrul evenimentului „Împreună împărţim bucurie!”. Acțiunea a fost posibilă mulțumită implicării partenerului nostru de nivel platinum Metropolitan Life.

60 de copii minunaţi cu vârste cuprinse între 6 şi 9 ani, de la şcoli din localităţile Runcu şi Picior de Munte din Judeţul Dâmboviţa, au trăit experienţe inedite, în culisele televiziunii. S-au bucurat alături de vedetele Ştirilor TVR, s-au transformat în prezentatori ai Jurnalului şi au citit ştiri, au pictat ouă, au vizitat studiourile de producţie, regia de emisie, expoziţia de costume şi echipamente TV, martore ale unor producţii care se regăsesc în Arhiva de Aur a televiziunii publice.


„Înainte de toate, misiunea Televiziunii Române înseamnă să fie aproape de publicul său. Dincolo de oferta editorială, prin care SRTv informează şi educă, instituția trebuie să fie un actor activ în spațiul public, să se implice în proiecte de responsabilitate socială, prin activități care întregesc misiunea sa publică, iar evenimentul Împreună împărţim bucurie! este un bun exemplu în acest sens”, a declarat Dan Cristian Turturică, Preşedinte-Director General al TVR.

Cei mici au participat, de asemenea, la o vânătoare de ouă de ciocolată în curtea TVR şi au primit cadouri specifice Sărbătorilor Pascale – hăinuţe, încălţăminte, jucării, rechizite şcolare şi dulciuri oferite cu sprijinul partenerilor. Cadourile au fost oferite de vedetele TVR – Alina Stancu, Loredana Iordache, Mihai Rădulescu, Mihai Constantin, Maria Smarandache şi Bogdan Muzgoci, Laura Fronoiu, Ionuţ Gheorghe, Maria Chiriţă, Andra Soceanu, Teordora Antonescu, Dana Iancu, Eugen Rusu -, alături de Adriana Dobrea, CEO United Way România şi Carmina Dragomir, CEO Metropolitan Life.

 

”Mulțumim pentru invitație și mă bucur că am reușit ÎMPREUNĂ să ÎMPĂRȚIM BUCURIE copiilor. Fundația United Way România ajută copii, familii și vârstnici din medii mai puțin favorizate să aibă o viață mai bună, prin programe de educație, sănătate și integrare socio-profesională. Anul trecut am ajutat peste 13.000 de persoane în nevoie.
Copiii care au venit în vizită la TVR fac parte din programul educațional “Aventură prin lectură”, program United Way integrat ce previne și combate analfabetismul funcțional, în care lucrăm cu copiii, părinții și profesorii. Anul trecut am amenajat 22 de colțuri de lectură, din care 18 în școli din mediul rural. Prin acest program peste 1.100 de copii și-au îmbunătățit abilitățile de citire și înțelegere a textului către un nivel corespunzător pentru vârsta lor”, a declarat Adriana Dobrea, director executiv Fundația United Way România.

„Protecția vieții și a viitorului comunităților în care ne desfășurăm activitatea este una dintre prioritățile mele și ale echipei noastre pentru a influența pozitiv educația, sănătatea și calitatea vieții societății noastre. De aceea, am fost bucuroși și onorați să fim la TVR, alături de un grup de copii din județul Dâmbovița, într-o activitate antrenantă și plină de energie, în care aceștia au avut ocazia să cunoască lucruri și, de ce nu, noi să cunoaștem următori jurnaliști, prezentatori TV. Incluziunea socială este una dintre valorile companiei noastre și credem că fiecare acțiune în acest sens poate crea oportunități deosebite. Mulțumim TVR și United Way România pentru acest moment cu suflet!”, a adăugat Carmina Dragomir, CEO Metropolitan Life.

 

Mulțumim celor doua echipe Metropolitan Life și Televiziunea Română că și-au unit forțele pentru a aduce pe chipurile copiilor pe care îi sprijinim o paletă mare de emoții pozitive. Copiii s-au bucurat, s-au entuziasmat, și-au satisfăcut curiozitatea dar cel mai important și-au întărit credința că lectura și educația te pot aduce în cele mai surprinzătoare locuri.