REDIRECȚIONEAZĂ 2% CĂTRE UNITED WAY
Redirecționează 2% din impozitul anual pe venit către United Way și, împreună, putem ajuta copiii aflați în dificultate să meargă la școală!
Un exemplu sunt gemenele Andreea și Maria, în vârstă de 7 ani, care locuiau cu ceilalți doi frați mai mici și părinții lor într-o singură cameră mică atunci când au intrat în programul nostru. Familia lor se descurca greu din salariul de 600 de lei al tatălui și cele 4 alocații ale copiilor.
Ambii părinți erau analfbeți, nu au fost niciodată la școală. De aceea, când s-au confruntat cu înscrierea gemenelor la școală, nu știau ce pași aveau de urmat și erau speriați de costurile implicate de educație și de faptul că nu sunt în stare să-și ajute copiii la teme.
Au aflat de la niște vecini despre centrul de zi pe care United Way România îl sprijină în zonă. Aici au fost ajutați cu înscrierea Andreei și Mariei la clasa pregătitoare, cu hăinuțe și rechizite, sprijin la lecții, chiar și cu asigurarea tratamentului stomatologic gratuit pentru cele două fetițe. La școală, gemenele au fost printre primele din clasă care au învățat să citească și primesc constant aprecieri pozitive din partea doamnei învățătoare.
La rândul lor, părinții au trecut printr-un program de alfabetizare la centru, unde au mers regulat la întâlniri. Mai mult, mama (neasigurată) a fost înscrisă într-un program de asistență medicală gratuită, iar următorul obiectiv a fost să o susținem să își găsească un loc de muncă.
Astăzi, gemenele, frații lor mai mici și părinții lor sunt o familie independentă datorită sprijinului pe care am reușit să li-l oferim împreună.
Redirecționarea a 2% din impozitul anual pe venit înseamnă o nouă șansă pentru copiii care se află în situația Andreei și Mariei. Cu cei 2% vom reuși să le asigurăm lor, dar și multor altor copii din programele United Way, rechizitele necesare pentru continuarea școlii, o masă caldă, sprijin la teme și să ne asigurăm că au parte de îngrijire adecvată și se dezvoltă armonios.
Formularul 2% nu implică nici un cost din partea donatorului, doar simplul gest de a completa formularul și de a îl trimite la noi, apoi noi îl vom depune la ANAF.
Iată pașii simpli pe care trebuie să îi urmezi:
- Descarcă declarația 230 (dacă veniturile tale provin doar din salariu) sau declarația 200 (dacă veniturile tale provin și din alte surse, extra-salariale)
- Completează-l și trimite-l la:
- Fundația United Way România, pe adresa: Bd. Dimitrie Pompei, nr. 9-9A, Raiffeisen Learning Campus, sector 2, 020335, București – până pe 10 mai
sau
- Administrația Financiară de care aparții – până pe 25 mai.
Împreună, puteam să schimbăm viețile mai multor copii ca Andreea și Maria!
Vrei să donezi o suma anume, repede și eficient?
Donează online acum!
Fundația Globalworth încurajează copiii să meargă la școală prin susținerea programului de educație al United Way România
Fundațiile Globalworth și United Way România și-au unit forțele în cadrul programului „Educația - Centrul schimbării în comunitate”, pentru a ajuta copiii expuși riscului de abandon școlar. Cu o durată de 5 ani și o valoare totală de 2 milioane de euro, programul...
Nu te costă nimic să ajuți! Redirecționează 3,5% din impozit către United Way România
În fiecare an, prin programele sale de educație, integrare pe piața muncii și sănătate, Fundația United Way România ajută persoanele defavorizate să aibă o viață mai bună. Schimbarea începe cu fiecare dintre noi și numai prin puterea celor mulți putem să ajutăm acolo...
Peste 180 de copii și 40 de tineri defavorizați își continuă educația datorită sprijinului KRUK România, în parteneriat cu Fundația United Way
KRUK România a sprijinit, şi în anul 2019, prin programele de educație, integrare pe piața muncii și voluntariat ale Fundației United Way România, 184 de copii care provin din medii vulnerabile și sunt expuși abandonului școlar. Mai mult, 40 de tineri dezavantajați au...
Raiffeisen Bank, partenerul strategic al Fundației United Way România, a ajutat 1060 de copii vulnerabili să își continue educația în 2019
Raiffeisen Bank, partener strategic al Fundației United Way România din 2004, ajută în fiecare an copiii defavorizați să nu abandoneze școala. În 2019, 1060 de copii din medii vulnerabile au fost sprijiniți, prin programele de educație ale United Way România și cu...
Shopping City Timișoara își dăruiește Crăciunul pentru ca 100 de copii să nu abandoneze școala
Magia Sărbătorilor va fi simțită anul acesta și de copiii mai puțin norocoși, întrucât Shopping City Timișoara își dăruiește Crăciunul pentru ca 100 de micuți din Timișoara susținuți de Fundația United Way să poată merge la școală. În fiecare seară, în România, sute...
Profi: Nouă ani de responsabilitate socială
Pentru al nouălea an consecutiv, Profi dă dovadă de responsabilitate socială. Prin intermediul asociațiilor și fundațiilor participante și cu implicarea marii familii a clienților acestor magazine, campania ,,Te costă 0 lei să ajuți” contribuie la o lume mai bună....











