Renunțând la școală, copiii săraci își lasă viitorul la poartă
Emoția începutului de an școlar este încă vie. Bucuria pe care am resimțit-o nu este deplină însă pentru copiii din medii sărace și familiile lor. Pentru ei, toamna este o perioadă dificilă, în care lupta grea pentru traiul zilnic se suprapune cu noi lipsuri legate de...
Educația pentru mediu – o componentă prioritară în programele educaționale ale United Way
Programele educaționale desfășurate de United Way reprezintă mai bine de 60% din întreaga activitate a Fundației. Până în prezent, zeci de mii de copii au beneficiat de ajutor la teme, rechizite, masă caldă sau gustare sănătoasă precum și activități de educație...
”Suport pentru refugiații din Ucraina” cauza cu care participăm la Semimaratonul București
Până la mijlocul lunii aprilie, peste cinci milioane de civili au fugit deja din Ucraina, potrivit ONU. Prin România au tranzitat peste 750.000 dintre ei, iar o parte a rămas aici pe o perioadă nedeterminată. Sunt oameni ca noi, care, peste noapte, au lăsat în urmă...
SOLICITARE DE PROPUNERI DE PROIECT REFUGIAȚI UCRAINA
CAMPANIE FINANŢARE PROIECTE ADRESATE REFUGIAȚILOR UCRAINENI Aprilie 2022 – Decembrie 2022 Aplicațiile se completează numai în formularul online disponibil aici. (Formularul poate fi accesat numai utilizând browserul Chrome.) Termen limită: ongoing Perioada de...