Redirecționează 2% către United Way
Redirecționează 2% din impozitul anual pe venit către United Way și, împreună, putem ajuta copiii aflați în dificultate să meargă la școală!
Un exemplu sunt gemenele Andreea și Maria, în vârstă de 7 ani, care locuiesc cu ceilalți doi frați mai mici și părinții lor într-o singură cameră mică. Familia lor se descurca greu din salariul de 600 de lei al tatălui și cele 4 alocații ale copiilor, atunci când au intrat în programul nostru.
Ambii părinți erau analfabeți, nu au fost niciodată la școală. De aceea, când s-au confruntat cu înscrierea gemenelor la școală, nu știau ce pași aveau de urmat și erau speriați de costurile implicate de educație și de faptul că nu își pot ajuta copiii la teme.
Au aflat de la niște vecini despre centrul de zi pe care United Way România îl sprijină în zona în care locuiesc. Aici au fost ajutați cu înscrierea Andreei și Mariei la clasa pregătitoare, cu hăinuțe și rechizite, sprijin la lecții, chiar și cu asigurarea tratamentului stomatologic gratuit pentru cele două fetițe. La școală, gemenele au fost printre primele din clasă care au învățat să citească și primesc constant aprecieri pozitive din partea doamnei învățătoare.
La rândul lor, părinții au trecut printr-un program de alfabetizare la centru, unde au mers regulat la întâlniri. Mai mult, mama (neasigurată) a fost înscrisă într-un program de asistență medicală gratuită, iar următorul obiectiv a fost să o susținem să își găsească un loc de muncă.
Astăzi, gemenele, frații lor mai mici și părinții lor sunt o familie independentă datorită sprijinului pe care am reușit să li-l oferim împreună.
Redirecționarea a 2% din impozitul anual pe venit înseamnă o nouă șansă pentru copiii care se află în situația Andreei și Mariei. Cu cei 2% vom reuși să le asigurăm copiilor din programele United Way, rechizitele necesare pentru continuarea școlii, o masă caldă, sprijin la teme și îngrijire adecvată ca ei să se dezvolte armonios.
Formularul 2% nu implică nici un cost din partea donatorului, doar simplul gest de a îl completa și trimite la noi, după care noi îl depunem la ANAF.
Iată pașii simpli pe care trebuie să îi urmezi:
- Descarcă (dacă veniturile tale provin doar din salariu) sau declarația 200 (dacă veniturile tale provin și din alte surse, extra-salariale)
- Completează-l și trimite-l la:
- Fundația United Way România, pe adresa: Bd. Dimitrie Pompei, nr. 9-9A, Raiffeisen Learning Campus, sector 2, 020335, București – până pe 10 mai
sau
- Administrația Financiară de care aparții – până pe 25 mai.
Împreună, putem schimba viețile mai multor copii ca Andreea și Maria!
Vrei să donezi o suma anume, repede și eficient?
Donează online acum!
United Way România oferă viitor copiilor dezavantajați prin programul Educația – centrul schimbării în comunitate
Joi, 8 noiembrie, la reședința E.S. dl. Hans Klemm, Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, a avut loc evenimentul – Nesting a Brighter Future for Children (Educația – Centrul Schimbării în Comunitate). „Educația - centrul schimbării în...
Drepturile copiilor pentru copii – workshop interactiv
Educația înseamnă cunoaștere, iar pentru United Way România cunoașterea merge dincolo de curricula școlară, către noțiuni importante cu care fiecare copil ar trebui să pornească în viață.Tocmai de aceea încercăm să aducem alături actori importanți din...
Despre proiectul YEEI – Antreprenoriat la Puterea Tinerilor – direct de la beneficiari
Proiectul Antreprenoriat la Puterea Tinerilor, m-a ajutat atât la dezvoltarea personală, cât și la dezvoltarea profesională, pentru că mi-a dat posibilitatea de a mă întâlni cu persoane din afara mediului meu social. Proiectul a fost pentru mine o...
Profi donează 288.382 lei pentru 6.500 de copii săraci
În perioada 10 septembrie – 14 octombrie, Profi a derulat campania de strângere de fonduri Te costă 0 lei să ajuți un copil, prin care fiecare dintre voi a avut ocazia să voteze cauza apropiată sufletului. Pentru United Way România, Viitor pentru 6.500 de...
Cum susținem noua generație? Antreprenoriat social la puterea tinerilor
Dezvoltarea comunităților într-un mod sustenabil, intervenții care să genereze impact social, abordare integrată și susținere pe termen lung reprezintă nu doar misiunea și obiectivele United Way, ci și temele urmărite în cadrul proiectului Yeei –...
Tinerii din cadrul proiectului YEEI – Antreprenoriat la puterea tinerilor – workshop și consiliere în carieră în cadrul Citi Bank România
21,2% dintre tinerii români cu vârste între 15 și 24 de ani se aflau în șomaj în ultimul trimestru al anului trecut (2017), conform Institutului Național de Statistică. Asta pentru că, în drumul spre maturitate și spre alegerea carierei, tinerii din...











